2 Kings 23

Reforma religioasă din timpul lui Iosia

(2 Cron. 34:3-7, 29-33)

1Atunci, regele și-a trimis oamenii să-i convoace pe toți bătrânii lui Iuda și ai Ierusalimului. 2Regele s-a dus la Casa Domnului împreună cu toți bărbații lui Iuda, cu toți locuitorii Ierusalimului, cu preoții și cu profeții, cu întreg poporul, de la cel mai mic până la cel mai mare, și a citit în auzul lor toate cuvintele Cărții Legământului, care a fost găsită în Casa Domnului. 3Regele a stat în picioare lângă stâlpul său și a încheiat un legământ înaintea Domnului, luând decizia să-L urmeze pe Domnul și să păzească poruncile, învățăturile și hotărârile Lui din toată inima și din tot sufletul lui, împlinind astfel cuvintele acestui legământ, scrise în Cartea aceasta. Și tot poporul a intrat în legământ.

4Regele a poruncit marelui preot Hilchia, preoților de rangul al doilea și paznicilor porții să scoată din Templul Domnului toate obiectele care fuseseră făcute pentru Baal, pentru Așera și pentru toată armata cerurilor. Și el le-a ars în afara Ierusalimului, în Valea Chidron, iar cenușa le-a dus-o la Betel. 5A îndepărtat preoții păgâni care au fost puși de regii lui Iuda să ardă tămâie pe înălțimi, în cetățile lui Iuda și împrejurul Ierusalimului. De asemenea, i-a alungat pe cei ce ardeau tămâie lui Baal, soarelui, lunii, stelelor și întregii armate a cerurilor. 6A scos stâlpul Așerei din Casa Domnului și l-a dus la pârâul Chidron, în afara Ierusalimului. L-a ars lângă pârâul Chidron, transformându-l în cenușă, și i-a împrăștiat cenușa pe mormintele fiilor poporului. 7A dărâmat locuințele bărbaților care se prostituau, care erau în Casa Domnului și unde femeile împleteau corturi pentru Așera.

8Iosia i-a alungat pe toți preoții din cetățile lui Iuda și a pângărit înălțimile unde preoții ardeau tămâie, de la Gheva până la Beer-Șeba. A dărâmat înălțimile de la porțile care erau la intrarea porții lui Iosua, conducătorul cetății, în partea stângă a porții cetății. 9Deși preoții înălțimilor nu se duceau la altarul Domnului din Ierusalim, ei totuși mâncau azime în mijlocul fraților lor.

10 Regele a pângărit, de asemenea, Tofetul, care este în Valea Ben-Hinom, pentru ca nimeni să nu-și mai sacrifice fiul sau fata în foc pentru Moleh. 11El a îndepărtat, de la intrarea Casei Domnului, caii pe care regii lui Iuda îi închinaseră soarelui, lângă camera demnitarului Natan-Melek, care era situată lângă colonade. Apoi Iosia a ars carele închinate soarelui.

12Regele a dărâmat altarele pe care le făcuseră regii lui Iuda pe acoperișul camerei de sus a lui Ahaz, precum și altarele pe care le făcuse Manase în cele două curți ale Casei Domnului. Le-a luat de acolo și le-a aruncat molozul în pârâul Chidron. 13Regele a dărâmat înălțimile care erau la est de Ierusalim, în partea de sud a Muntelui Distrugerii,
Cel mai probabil identificat cu Muntele Măslinilor. În ebraică avem un joc de cuvinte între mașhit (distrugere) și mașha (ungere).
pe care le construise Solomon, regele lui Israel, pentru Aștoret, spurcăciunea sidonienilor, pentru Chemoș, spurcăciunea Moabului, și pentru Milkom, urâciunea fiilor lui Amon.
14A zdrobit stâlpii sacri, a dărâmat așerele și a umplut locurile lor cu oase de oameni.

15El a dărâmat chiar și altarul care era la Betel, precum și înălțimea pe care o făcuse Ieroboam, fiul lui Nebat, cel care l-a făcut pe Israel să păcătuiască – a dărâmat deci atât altarul, cât și înălțimea. El a dat foc atât înălțimii, transformând-o în cenușă, cât și stâlpului Așerei. 16Când Iosia s-a întors și a văzut mormintele care erau acolo, pe deal, a trimis să ia oasele din morminte. Apoi a ars oasele pe altar și l-a pângărit, după Cuvântul Domnului rostit prin omul lui Dumnezeu care vestise aceste lucruri.

17 Regele a întrebat:

‒ Al cui este mormântul acesta din piatră, pe care îl văd?

Oamenii cetății i-au răspuns:

‒ Acesta este mormântul omului lui Dumnezeu, care a venit din Iuda și a rostit, împotriva altarului din Betel, aceste lucruri pe care le-ai făcut.

18El a zis:

‒ Lăsați-l! Nimeni să nu-i miște oasele!

Ei au lăsat oasele lui împreună cu ale profetului care venise din Samaria.

19De asemenea, Iosia a mai îndepărtat toate templele care erau pe înălțimile din cetățile Samariei, pe care le construiseră regii lui Israel ca să-L mânie pe Domnul. A făcut cu ele întocmai cum făcuse la Betel. 20Iosia i-a înjunghiat pe altare pe toți preoții înălțimilor care erau acolo și a ars pe ele oase de oameni. Apoi s-a întors la Ierusalim.

(2 Cron. 35:1, 18-19)

21Regele a poruncit întregului popor, zicând: „Sărbătoriți Paștele Domnului, Dumnezeul vostru, așa cum este scris în această Carte a Legământului!“. 22Un astfel de Paște nu se mai sărbătorise de pe vremea judecătorilor care-l judecau pe Israel, și nici chiar în toată perioada regilor lui Israel și a regilor lui Iuda. 23Acest Paște a fost sărbătorit în cinstea Domnului la Ierusalim abia în al optsprezecelea an al regelui Iosia.

24Iosia i-a mai îndepărtat pe cei care întreabă duhurile morților și pe cei care cheamă spiritele, și a înlăturat terafimii, idolii și toate celelalte spurcăciuni care se puteau vedea pe teritoriul lui Iuda și la Ierusalim, împlinind astfel cuvintele Legii scrise în Cartea pe care o găsise preotul Hilchia în Casa Domnului. 25Înainte de Iosia n-a fost niciun rege ca el, care să se întoarcă la Domnul din toată inima, din tot sufletul și cu toată puterea lui, așa cum zice toată Legea lui Moise. Și nici după aceea nu s-a mai ridicat nimeni ca el.

26Totuși, Domnul nu S-a întors din înverșunarea mâniei Lui celei mari, mânie care era aprinsă împotriva lui Iuda din cauza tuturor faptelor prin care Îl mâniase Manase. 27Și Domnul a zis: „Îl voi îndepărta și pe Iuda din prezența Mea, așa cum l-am îndepărtat pe Israel, și voi respinge Ierusalimul, cetatea aceasta pe care am ales-o, și Casa despre care ziceam că acolo va fi Numele Meu“ .

28Celelalte fapte ale lui Iosia și tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“?

Circumstanțele morții lui Iosia

(2 Cron. 35:20–36:1)

29În zilele sale, faraonul Neco,
Neco sau Nekau II (610–595 î.Cr.), al doilea faraon al Dinastiei XXVI.
regele Egiptului, a venit la râul Eufrat, la împăratul Asiriei. Regele Iosia i-a ieșit împotrivă. Neco l-a înfruntat la Meghido și l-a omorât.
30Slujitorii lui l-au transportat mort din Meghido, l-au adus la Ierusalim și l-au înmormântat în mormântul său. Apoi poporul țării l-a luat pe Iehoahaz, fiul lui Iosia, l-a uns și l-a pus să domnească în locul tatălui său.

Domnia lui Iehoahaz peste Iuda

(2 Cron. 36:2-4)

31Iehoahaz era în vârstă de douăzeci și trei de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de trei luni. Mama lui se numea Hamutal și era fata lui Ieremia din Libna. 32El a făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului, tot așa cum făcuseră și părinții săi. 33Faraonul Neco l-a pus în lanțuri la Ribla, în țara Hamat, ca să nu mai domnească în Ierusalim. Apoi a cerut țării un tribut de o sută de talanți
Aproximativ 3 t.
de argint și un talant
Aproximativ 30 kg.
de aur.
34Faraonul Neco l-a numit rege pe Eliachim, fiul lui Iosia, în locul tatălui său Iosia, și i-a schimbat numele în Iehoiachim. Iar pe Iehoahaz l-a luat și l-a dus în Egipt, unde a și murit. 35Iehoiachim i-a dat faraonului aurul și argintul, însă el a împovărat țara pentru a putea da argintul cerut de faraon. A hotărât fiecărui om o anumită parte, dând astfel faraonului Neco argintul și aurul luat de la poporul țării.

Domnia lui Iehoiachim peste Iuda

(2 Cron. 36:5-8)

36Iehoiachim era în vârstă de douăzeci și cinci de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de unsprezece ani. Mama sa se numea Zebuda și era fata lui Pedaia din Ruma. 37El a făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului, tot așa cum făcuseră și părinții săi.

Copyright information for RonNTR